Povestea Noastra

Povestea Noastra

În anul 1994, visul nostru a prins contur. Noi suntem Mariana și Mihai, amândoi Agache. Am ieșit de pe băncile unor facultăți fără legătură cu tapițeria sau mobilierul și am început să lucrăm la primul nostru colțar pe care am vrut să îl facem pentru noi.

Am cedat insistențelor unui prieten și i l-am vândut, cu gândul că ne vom face noi altul. Ce a urmat a fost o explozie de comenzi din partea oamenilor ce își doreau mai mult din ceea ce făceam noi și ținem să îți spunem că a fost copleșitor dar și minunat, pentru că prevestea un viitor plin de clienți fericiți.

Încă de atunci, materialele folosite le alegeam cu atenție sporită, iar stofele le cumpăram personal din Timișoara, după o călătorie cu trenul. 

Bineînțeles, un client fericit aduce mult mai mulți clienți, firma a crescut în continuare și ne-am axat pe producerea de mobilier tapițat la comandă. Iubeam să facem mobilier tapițat, asta se vedea de la o poștă! Cu toate astea, cel mai mult ne-a plăcut să dăm contur unor idei, sa livrăm fericire și o dorință împlinită în casa fiecărui client.

Veștile bune circulă repede, iar în scurt timp am devenit unul dintre cei mai importanți producători de mobilier tapițat din România. 

După 26 de ani de activitate, cu o gamă mult mai variată de produse, am rămas tot o afacere de familie, o familie formată din peste 80 de oameni care muncesc zi de zi pentru a da contur ideilor voastre.

Cu drag,

A voastră Mariana.

 

Înapoi la blog