Din pasiune pentru confort
Drumul nostru spre succes.
Povestea noastră
În anul 1994, visul nostru a prins contur. Noi suntem Mariana și Mihai, amândoi Agache. Am ieșit de pe băncile unor facultăți fără legătură cu tapițeria sau mobilierul și am început să lucrăm la primul nostru colțar pe care am vrut să îl facem pentru noi. Am cedat insistențelor unui prieten și i l-am vândut, cu gândul că ne vom face noi altul.
Ce a urmat a fost o explozie de comenzi din partea oamenilor ce își doreau mai mult din ceea ce făceam noi și ținem să îți spunem că a fost copleșitor dar și minunat, pentru că prevestea un viitor plin de clienți fericiți. Încă de atunci, materialele folosite le alegeam cu atenție sporită, iar stofele le cumpăram personal, din Timișoara.
Bineînțeles, un client fericit aduce mult mai mulți clienți, firma a crescut în continuare și ne-am axat pe producerea de mobilier tapițat la comandă. Iubeam să facem mobilier tapițat, asta se vedea de la o poștă!
Veștile bune circulă repede, iar în scurt timp am devenit unul dintre cei mai importanți producători de mobilier tapițat din România, continuând să construim împreună toate ideile cu care ne calci pragul în magazine.
După 27 de ani de activitate, cu o gamă mult mai variată de produse, am rămas tot o afacere de familie, o familie formată din peste 80 de oameni care muncesc zi de zi pentru a da contur ideilor voastre.
Cu drag,
A voastră Mariana.
Clienții și cifrele vorbesc pentru noi!
Bineînțeles, un client fericit aduce mult mai mulți clienți. Am crescut în continuare și ne-am concentrat pe producerea de mobilier tapițat la comandă. Iubim să facem mobilier tapițat, asta se vede cu ochiul liber în fiecare produs din magazinele noastre! Cu toate astea, cel mai mult ne place sa dăm contur ideilor, sa livrăm fericire și o dorință împlinită în casa fiecărui client.
LOCAȚIILE NOASTRE
Magazinele Agache
Telefon: +40 747 115 585
Email: kapa@agache.ro
Telefon: +40 758 080 590
Email: alfa@agache.ro
Telefon: +40 747 115 587
Email: arad@agache.ro
Telefon: +40 747 115 591
Email: oradea@agache.ro
Telefon: 0256-350 616
Email: lugoj@agache.ro
Telefon: +40 747 115 582
Email: caransebes@agache.ro